Ego sum qui sum

Orfism – doctrina lui Orfeu


Orfismul este o doctrină secretă provenită din Tracia care s-a răspândit probabil în Grecia secolului al V-lea î.Hr., ai cărei adepţi se considerau urmaşii lui Orfeu

Orfismul tracic

Originile

Izvoarele antice afirmă în mod repetat originea tracică a lui Orfeu. Istoricul Arrian pomeneşte în opera sa Bithynica din sec. II î.Hr. o nimfă numită Tracia, după care s-ar fi denumit ţara cunoscută iniţial sub numele de Pèrke. Rădăcina indogermanică “per-/pir/per(k)” semnifică “stânca”, “piscul” sau “piatra”, ceea ce denotă cultul tracic al unei divinităţi a munţilor, identificată de greci cu frigiana Cybele. Fiul acesteia s-a numit Pèrkos sau Peiros şi a fost venerat chiar şi în epoca Imperiului Roman sub forma de “Heros equitans”, un războinic călare, reprezentat uneori pe pietrele funerare romane din Tracia.

Cultul zeiţei-mamă Pèrke/Tracia, celebrat în peşteri, cunoştea formele extatice ale cultului Cybelei, fiind la rândul său o celebrare a fertilităţii. Acest cult a influenţat probabil atât serbările dionisiace cât şi ritualurile de sacrificiu ale orfismului. Tot din Tracia provine, se pare, şi latura “apollinică” a cultului, iniţiată de venerarea unei zeiţe solare, căreia nu i se închinau sacrifcii sau sărbători tumultoase. Numele acesteia era în transpunerea greacă Hepta sau Hipta, semnificând a şaptea treaptă a teogoniei şi, în acelaşi timp, a iniţierii orfice. Fiul acestei zeiţe era cunoscut din Creta până în Tracia sub numele de Zagreus, care era identificat cu Ares, Axiokersos, Orfeu, Rhesus şi Zalmoxis. În teogonia orfică, acest zeu devine Dionysos Zagreus, sacrificat în ceremonii în ipostaza unui taur. Acest sacrificiu era celebrat ca hierogamie pe treapta a şaptea a creării universului.

Numele Sabazios, atribuit de greci lui Dionis sau lui Zeus, este probabil de origine frigiană, deoarece în Frigia apare teonimul Sabas pentru prima oară, ca graffito pe stânci. La traci a existat însă un zeu al soarelui, numit de Sofocle în acest fel şi identificat cu Apollo. Aceast caracter heteroclit a lui Dionysos Zagreus, rezultat dintr-o îmbinare a calităţilor lui Helios şi Chtonos-Dionis, e important pentru înţelegerea orfismului şi amisterelor eleusine. Ca în cadrul acestora, adeptul lui Sabazios îşi află izbăvirea la traci în mod individual, prin ritualuri iniţiatice. Diferită de doctrina metempsihozei la orfici e credinţa tracilor într-o înviere reală prinSabazios, implicând atât nemurirea sufletului cât şi cea a trupului.

Din legătura lui Sabazios cu Zeiţa Mamă se naşte primul preot al cultului trac, identificat cu regele trac Rhesus, cu Orfeu şi cu Zalmoxis, numit şi “Orfeul nordic” sau, după interpretarea autorilor antici, “Cel care se află pe culme”.

La Herodot, Zeiţa Mamă a tracilor e identificată cu Artemis, Zagreus cu Dionis şi fiul celor doi, zeu al cailor la traci, cu Ares. Zeul Ares fusese trac şi în accepţia lui Homer, care în Iliada îl implicase pe zeul războiului în luptă sub chipul căpeteniei trace Akamas.

Teogonie şi eshatologie

Ritualurile orfice constau iniţial în comemorarea teo- şi cosmogoniei trace, reprezentată prin treptele iniţierii. Numele greceşti se datorează izvoarelor.

Primele patru trepte, tetrada, semnifică şi cele patru ipostaze ale Zeiţei Mamă în conformitate cu elementele pământ, aer, apă, foc:

1. Înainte de venirea Zeiţei Mame, adică înaintea existenţei cosmosului, domnea liniştea.
2. Zagreus ia fiinţă prin partenogeneză.
3. Perioada cât Zeiţa Mamă îl poartă pe Zagreus.
4. Naşterea lui Zagreus.

Această tetradă iniţială e urmată de o triadă:

5. Strălucirea fiului-soare, aflat în zenit, corespunzând creârii axei soare-foc (pentada).
6. Mişcarea fiului între emisfera de sus şi cea de jos, prin care e delimitat universul şi spaţiul sacru (hexada).
7. Unirea fiului cu mama într-o nuntă sfântă, hierogamia (heptada), semnificând actul creaţiei. De aici provine denumirea Heptis dată zeiţei. Această hierogamie de origine tracă a influenţat şi ritualul similar almisterelor din Eleusis. Celebrarea se făcea prin sfâşierea unui taur, al cărui sânge trebuia să curgă pe un altar sau chiar pe ţărâna simbolizând poala Zeiţei Mame. Conform sacrificiului, culoarea atribuită atunci zeului era cea roşie, a sângelui şi a vinului. După înviere, Zagreus devenea zeul celest Sabazios, caracterizat de culoarea albă.

Următoarele două trepte sunt:

8. Naşterea unui fiu sacerdot şi rege pe o a opta treaptă (octada).
9. Învestirea acestuia cu oficiul sacral suprem şi puterea lumească se face prin Zeiţa Mamă, în eneadă. Această treaptă e reprezentată uneori în artele plastice.

După aceste module de patru, trei şi două trepte mai lipseşte o singură treaptă pentru a împlini decada:

10. Fiul-sacerdot se stinge din viaţă şi devine nemuritor în lumea de apoi. Autorii greci îl văd pe această ultimă treaptă pe Orfeu, Zalmoxis sau Rhesus.

Acestui ciclu i se adăuga o a doua decadă, în care avea loc unirea fiului-sacerdot cu Zeiţa-Mamă. Ritualurile ei, rezervate oligarhiei, au rămas necunoscute. Se pare că iniţierea care urma avea loc odată cu învestirea unui rege. Unele formule de învestire sunt cunoscute din inscripţii, care pomenesc pe un Kotes, fiu şi slujitor al lui Helios-Apollo şi al Mamei Munţilor, Oreas.

O reprezentare a întregii decade cosmice s-a păstrat în mormântul de la Sveštari în nordvestul Bulgariei de azi, în incinta cetăţii getice Daosdava (Oraşul Lupilor).

Orfismul grec

Izvoarele falsificate

Orfismul grec are la bază mai ales texte anonime, care pretind a fi anterioare operei lui Homer. Poetul Onomacrit, care a trăit conform lui Herodot în perioada pisistratizilor (ca. 607 – 510 î. Hr.), e probabil principalul falsificator al textelor mistice ale sectei, pe care le-a atribuit lui Orfeu şi discipolului acestuia, Musaios (xrhsmoi şi teletai). Alte aşa-zise “Scrieri ale lui Orfeu” sunt: triagmoi (atribuite lui Ion), ieroi logoi (ale tesalianului Teognet şi pitagoricului Chercops), sothria (de Timokles sau de Persinos), krathres (Zopyros), tronismoi mhtrooi kai Bakxika (de Nichias Eleatul), eis Aidoy katabasis (de Herodicos din Perint), peplos kai diktyon (de Zopyros sau de Brontinos), pysika şi un imn pitagoreic despre coborârea în infern (Brontinos). Diversele teogonii orfice au putut fi datate înaintea anului 500 î.Hr., doar o katabasis dedicată lui Heracles ar putea fi de dată mai veche şi este atribuită unui poet influenţat de orfism, adept al misterelor eleusine. Datarea acestor izvoare relevă faptul că Pitagora nu a putut fi influenţat în timpul vieţii de scrieri orfice, apropierea dintre pitagoreism şi orfism s-a produs aşadar mai târziu. Imnurile pitagoreic-ofice sunt probabil de origine elenistico-egipteană.

Răspândirea

Orfismul tracic a avut un loc principal de cult pe insula Samothràce încă din secolul VIII î.Hr., dinaintea răspândirii culturii elene. Celebrarea acestui cult tracic nu este dovedită numai de către izvoarele greceşti, ci şi de ruinele unui templu datând din secolul IV î.Hr., un loc de cult al aristocraţiei trace care-şi reclama originea din preotul legendar Dardanus. Magna Mater a tetradei din Samothràce se numea Axiokersa, fiul ei Axieros şi nepotul/fiul Axiokersos. Pe lângă aceste zeităţi mai era venerat şi Kadmillos/Kasmillos, un zeu falic asociat ulterior lui Hermes. Probabil din acest cult s-a dezvoltat orfismul grec.

Venerarea lui Dionysos Zagreus a devenit sub stăpânirea tiranului Pisistratus (ca. 607 – 528 î.Hr.) principalul cult al populaţiei rurale din Attica. În onoarea zeului erau sărbătorite pe atunci, pe lângă serbările tradiţional dionisiace, şi Marile Dionisii, iniţiate de Pisistratus. Festivităţile aveau un rol iniţiatic asemănător celui al misterelor de la Eleusis, cu care erau dealtfel înrudite atât formal cât şi prin concepţiile eshatologice. De multe ori, cercetătorilor le este greu să facă o distincţie clară între ritualurile orfice şi misterele dionisiace. Astfel, orficul este condus în lumea de apoi de bacchoi (entuziaşti) şi mistagogi. Chiar imnurile eleusine aduse zeiţei Demetra, datate în a doua jumătate a secolului V î.Hr. (terminus post quem), erau atribuite lui Orfeu. Cultul se pare că nu era unitar în Grecia, ci varia geografic, în funcţie de diversele influenţe ale tracilor, fenicienlor ori frigienilor. Influenţa egipteană asupra metempsihozei orfice, presupusă de Herodot, nu a putut fi dovedită.

Orfismul a avut probabil şi după alungarea tiranilor Hippias şi Hiparh mulţi adepţi, atât în rândurile grecilor cât şi, ulterior, la romani. Fiind un cult esoteric, nu i se cunosc însă nici ceremoniile de mai târziu, care constau probabil în repetarea sacrificării zeului Dionysos Zagreus, nici gradul de rǎspândire. Datorită falsurilor şi a similarităţilor cu misterele dionisiace există şi studii care contestă existenţa orfismului ca fenomen semnificant în istoria religiei elene. Primul care a susţinut o asemenea teorie, arătându-se pe bună dreptate sceptic faţă de rezultatele cercetărilor strict filologice ale imnurilor orfice, a fost Wilamowitz-Moellendorff, în 1931. Descoperirile arheologice făcute ulterior par însă a confirma larga răspândire a orfismului.

Astfel, descoperirea la Olbia (azi Bug în Ucraina) a unor tăbliţe de os dovedeşte existenţa cultului pe ţărmurile Mării Negre. În 1962 a fost găsit într-un mormânt din satul Derveni din provincia Macedonia, în nordvestul Greciei, un papirus de la sfârşitul secolului IV î.Hr. care conţine fragmentar diverse comentarii ale unui scriitor din cercul lui Anaxagoras, printre altele şi unul la “Teogonia rapsodică”, datată în secolul V î.Hr..Papirusul aparţinea probabil unui ofiţer macedonian care a ţinut a fi, după ritul grecesc, incinerat după moarte. Acest izvor deosebit de important pentru întreaga cultură elenă, păstrat acum în Muzeul arheologic dinSalonic, fusese deci parţial ars şi rămâne încă subiectul multor cercetări şi controverse. El dovedeşte larga răspândire a orfismului în lumea greacă şi vechimea lui considerabilă. Comentariile la “Teogonie” recunosc caracterul ermetic al textelor orfice şi subliniază că riturile nu pot fi înţelese decât individual, prin iniţiere (coloanele VI şi XX). Aceste interpretări se dovedesc a fi influenţate de filozofia platonică, ele sunt probail o reacţie la critica raţionalistă care îi era adusă orfismului în acea perioadă. În Italia de sud, Tesalia şi în multe alte regiuni din Europa de sud au fost găsite, tot în context sepulcral, lamele de aur cu inscripţii esoterice, destinate vieţii de apoi, care au fost atribuite orficilor.

Se presupune cǎ orfismul a exercitat şi mai târziu, în imperiul roman, o anumitǎ atracţie asupra maselor, asemǎnǎtoare cu cea a altor culte orientale de facturǎ misticǎ despre care se ştie mai mult, de exemplu amitraismului. Elementele orgiastice ale serbărilor dionisiace au fost preluate de bacanalele romane. Din această cauză şi datorită caracterului iniţiatic, orfismul a fost interzis împreună cu toate cultele orientale şi cumisterele din Eleusis în anul 382 d. Hr. de către împăratul roman Teodosiu I.

În filosofie, orfismul a influenţat Şcoala pitagoreică şi pe Platon, acesta din urmă acordând sufletului ca instanţǎ eticǎ un loc central în gândirea sa. Platon preia însă foarte selectiv elemente orifce în dialogurile sale, considerând bunăoară viziunile mistagogilor de orice gen drept primitive datorită caracterului lor aparent pragmatic.

Teogonie şi eshatologie

Religia orficilor preia în mare parte temele cosmogonice ale mitologiei greceşti, dar consideră, spre deosebire de aceasta, trupul drept o “temniţă” a sufletului. Orfismul se bazează pe credinţa în metempsihoză şi în mântuire. Remarcabil e semnul de egalitate pus între zeul suprem, Zeus, şi fiul lui, Dionysos.

După aşa-numita “Teogonie rapsodică” a orficilor, Cronos (Timpul) a creat din Haos şi Eter Oul Cosmic. Din acesta a ieşit puterea vitală, întruchipată de hermafroditul Phanes (numit şi Protogonos sau Ericapaios), care a născut-o pe Nyx (Noaptea), cu care i-a creat apoi pe Gaia, Uranus şi pe Cronos (Titanul). Zeus, unul din fiii lui Cronos, l-a îngiţit pe Phanes şi a dobândit în acest fel puterea asupra întregii lumi. Phanes întrunea în propria fiinţă atât prinicpiul masculin Dionysos, care însufleţea universul, cât şi principiul feminin Metis, întruchiparea cunoaşterii şi a luminii. Cu fiica sa Persefona-Demetra, care e la orfici o ipostază a zeiţei Rhea, Zeus l-a zămislit pe Dionysos Zagreus, care a fost menit a fi stăpânul lumii. Această stăpânire era însă râvnită şi de titani, care, instigaţi de Hera, l-au ademenit pe tânărul Dionysos cu jucării şi cu merele Hesperidelor, l-au sfâşiat şi l-au măncat. Doar inima lui a fost recuperată de Atena şi adusă lui Zeus, care l-a putut crea astfel cu Semele pe al treilea Dionysos, numit Lyseus, zeul vinului şi al orgiilor. Pe titanis-a răzbunat nimicindu-i cu trăznetul lui. Cenuşa lor a ajuns în sufletul oamenilor, asupra cărora apasă deci un păcat originar. În acelaşi timp, oamenii poartă în ei urmele lui Dionysos Zagreus. Sufletul omului e închis în trup ca într-un mormânt (σῶμα – σῆμα) şi e sortit să treacă după moarte în corpul altor vieţuitoare. Pentru a fi izbăvit prin Dionysos Lyseus şi Persefona, adică pentru a scăpa de lanţul reîncarnărilor, adeptul doctrinei trebuie să ducă o viaţă ascetică. Papirusul de la Derveni îl interpretează atât pe Lyseus cât şi pe Zagreus ca ipostază a zeului suprem, conform teogoniei tracice. De fapt, Zeus este pentru orfici singurul principiu divin. Iubirea, reprezentată de Afrodita, asigură coeziunea universului şi este precum Persuasiunea (Peitho) şi Armonia (Harmonia) de fapt identică cu Zeus.

Pe lângă această “Teogonie”, reconstruită în mare parte cu ajutorul resturilor papirusului de la Derveni, există şi alte izvoare referitoare la cult sau la principiile etice şi filosofice ale orficilor. În orăşelul calabrez Vibo Valentia, numit Hipponion în antichitate, au fost găsite cele mai vechi lamele de aur cu texte orfice, datate aproximativ în anul 400 î.Hr.. Ele conţin o descriere a lumii de apoi şi enumeră normele de conduită a sectanţilor, confirmate de majoritatea izvoarelor. Lângă “casa” lui Hades se află, conform acestui text, un izvor umbrit la dreapta de un chiparos alb, la care se răcoresc umbrele morţilor. Orficul nu are voie să se apropie de acest izvor, ci este nevoit să aştepte în coborârea lui până va ajunge la “Lacul amintirilor”. Pentru a îndupleca pe paznicii acestui lac să îi permită să bea din apa aceasta miraculoasă, adeptul trebuie să foloseascâ formula: “Sunt un fiu al pământului şi al cerului înstelat; sunt însă sfârşit de sete şi am să pier; daţi-mi de aceea degrabă apă rece, din cea care curge din Lacul amintirilor“. Asemenea instrucţiuni practice pentru viaţa de apoi se găsesc şi la pitagoreici. În finalul “Republicii”, Platon interpretează conform credinţelor mai vechi această credinţă orfică: nu pentru a-şi aminti, ci tocmai pentru a uita bea sufletul din aşa-numitul “Râu al nepăsării” (Lethe). El trebuie totuşi să aibă o anumită măsură, căci bând prea mult ar uita totul şi ar fi lipsit de izbăvire .

About these ads

One response

  1. vaatenen

    Reflectii moderne nascute in crepusculul antichitatii. Am observat un mod de a afla raspunsuri de latine insuti Oreste cit si de la eventualii cititori. Natura “umana” este pe cit de complexa pe atit de ieftina, intortochiata, fara capatii dar cu un inceput si cu un sfirsit. Observa cit de repede un om se contrazice pe el insusi. Observa ceea ce il face sa schimbe macazul. Cit de usor filozofeaza. Afirm cu siguranta ca nici cele mai performante programe de studiu asupra naturii umane nu au dat raspunsuri decit pentru un moment dat intr-un spatiu – timp. Pentru mine esti un subiect interesant. Imi spun “uite unul mai rasarit”. Dar ma si intreb?. Oare vede cite umbre ii trec pragul casei fara sa observe?. Stie oare ca nu toti pasii pe care ii face sint ai lui?. Cite din dorintele neimplinite sau chiar cele implinite sint ale tale sau ale umbrelor, cum imi place sa le spun?. De cite ori te pui in locul cuiva, filozofind si facind politica, imi spun ca are slabiciuni. A te face frate cu dracu pentru trece puntea nu denota decit ca nu ai puterea de parcurge puntea. Dar tot ce am scris imi apartine si atit.

    februarie 5, 2011 la 10:25 am

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 152 other followers